Home » D:News » Educaţia muzicală stimulează inteligenţa verbală a copiilor

Educaţia muzicală stimulează inteligenţa verbală a copiilor

Educaţia muzicală stimulează inteligenţa verbală a copiilor
Publicat: 06.10.2011
O cercetare efectuată în Canada sugerează că educaţia muzicală timpurie stimulează creierul copiilor, ducând la o îmbunătăţire semnificativă a inteligenţei verbale.

Studiul publicat în jurnalul Psychological Science a fost coordonat de psihologul Sylvain Moreno de la Universitatea York. Pentru această cercetare au fost concepute două programe didactice la care au luat parte 48 de copiii cu vârste între 4 şi 6 ani.

Jumătate dintre copii au luat parte la cursuri de muzică unde le-au fost predate concepte muzicale de bază, iar restul de 24 de copii au participat la cursuri de artă vizuală. Cursurile durau o singură oră pe zi, de luni până vineri, iar toate orele erau ţinute de un profesor care proiecta materialele de curs pe un perete al clasei.

Înainte şi după cele patru săptămâni de cursuri, copiii au dat un test de vocabular pentru a li se tasta capacităţile verbale şi un alt test prin care li examina inteligenţa spaţială (capacitatea de a analiza formele şi de percepţie spaţială). În acelaşi timp, nivelul lor de activitate cerebrală a fost măsurat cu ajutorul unui electroencefalograf.

Rezultatele au relevat un „transfer de beneficii cognitive” în cazul copiilor care au urmat cursurile de muzică: 90% dintre aceşti copii au înregistrat o îmbunătăţire a inteligenţei verbale, iar analiza făcută cu electroencefalograful a arătat că educaţia muzicală a sporit capacitatea lor de a înţelege cuvintele.

În schimb, copiii care au urmat cursurile de artă vizuală nu numai că nu au înregistrat nicio creştere semnificativă la nivelul verbal, dar nu au dat nici semne de a avea o mai bună inteligenţă spaţială. Cu toate acestea, autoarea studiului spune că fenomenul este normal. Preşcolarii au capacităţi verbale foarte bine dezvoltate, urmând ca cele vizuale să evolueze mai târziu.

Studiul demonstrează că există o relaţie semnificativă între educaţia muzicală şi îmbunătăţirea capacităţilor verbale, susţinând posibilitatea unui transfer la nivel înalt între capacităţile cognitive.

Sursa: Miller-McCune

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship